18 nov. 2012

Premierul nipon promite eliminarea centralelor nucleare

Premierul nipon Yoshihiko Noda a promis adoptarea tuturor masurilor necesare pentru relansarea economica a Japoniei si eliminarea tuturor centralelor nucleare pana in anul 2040.

Aceste doua importante obiective fac parte din programul Partidului Democrat Japonez (DPJ), a afirmat premierul nipon, asigurand in discursul sau electoratul, ca va accelera negocierile de liber-schimb cu alte state,  precizeaza agentia ANSA.

Este vorba mai cu seama de relatiile economice pe care Japonia le va dezvolta cu SUA, China si Coreea de Sud, context in care premierul nipon a subliniat faptul ca va "apara ceea ce trebuie aparat".

Noda a dizolvat vineri Camera Reprezentantilor (Camera Inferioara a Dietei) din legislativul nipon bicameral, chiar inaintea alegerilor generale, care vor avea loc in data de 16 decembrie 2012.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.