2 nov. 2012

OMS: Bolile viitorului - un atlas pentru oamenii politici

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), in colaborare cu Organizatia Mondiala de Meteorologie (OMM), a realizat un atlas al bolilor viitorului, in functie de schimbarile climatice inerente, pentru a ajuta oamenii politici sa previna situatiile de urgenta.

Dezastrele ambientale, cataclismele si schimbarile care vor interveni pe glob in urmatorii ani, vor conduce la inregistrarea unor situatii carora oamenii le vor face cu greu fata, daca nu identifica din timp solutii pentru gestionarea acestora, informeaza Gaianews.

Un motiv temeinic pentru ca OMS si OMM sa-si uneasca eforturile, resursele si enorma baza de date de care dispun, pentru a crea un instrument deosebit de util in acest context.

Este vorba despre realizarea unui atlas care cuprinde descrierea bolilor care vor afecta omenirea in viitor, ca urmare a schimbarilor climatice intervenite la nivel global.

Atlasul ar putea constitui un ajutor de nadejde pentru oamenii politici, oferind informatii menite sa faciliteze o cat mai buna gestiune a situatiilor de urgenta generate de dezastre provocate de fortele naturii sau chiar de om, cu conditia ca liderii sa acorde atentia cuvenita unui astfel de instrument pretios.

Lucrarea se concentreaza asupra desenului concret al unei harti globale, la nivelul careia se semnaleaza riscurile majore ale unor boli aflate in directa legatura cu conditiile extreme de viata.

In opinia specialistilor, situatiile cele mai dramatice se vor regasi in tarile sarace, care sunt de regula si cele mai populate, dar prin adoptarea masurilor de prevenire potrivite, multe suferinte ar putea fi evitate.

Solutiile tehnologice puse in slujba omenirii, sunt in masura sa vina in ajutorul politicienilor: meteorologia reprezinta un instrument excelent pentru a afla din timp care vor fi calamitatile ce se vor abate asupra anumitor zone ale Terrei, incepand cu seceta, spre exemplu si continuand cu uragane, cutremure, inundatii sau alte fenomene catastrofale, care ar putea fi cauzate chiar de om, precum schimbarile ambientale generate de dezastrele nucleare.

Tehnologia si cooperarea intre marile puteri ale lumii, ofera posibilitati multiple de atenuare a gravelor probleme cu care se confrunta populatia Pamantului, dar in ciuda acesui evident avantaj, tarile industrializate tind sa manifeste un slab interes pentru identificarea unor solutii constructive, ca si cum ar fi afectate de o perceptie superficiala a situatiei reale la nivel global.

Intre procesul de creare a instrumentelor necesare in acest context si aplicarea lor in practica, se interpune doar lipsa de coerenta in comunicarea dintre oamenii de stiinta si oamenii politici - acestora din urma le revine responsabilitatea gestionarii urgentelor in cazuri de calamitati, in mainile lor stand viata a milioane de persoane, concluzioneaza sursa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.