15 aug. 2012

Google - sediul cel mai cool se afla la Londra

Unchiul G e faimos pentru sediile sale construite in spiritul ofertei unui loc de munca special pentru salariati speciali, cele 70 de structuri presarate in 40 de tari, intrecandu-se in a oferi angajatilor un ambient pe masura reputatiei de care se bucura Google in contextul tehnologic actual.

Cel mai de invidiat sediu pe care il detine grupul din Mountain View, se afla insa la Londra - visul oricarui salariat, oferind maxime conditii de confort si comoditate la locul de munca, relateaza Casa e Clima.

Noul sediu Google din Londra

Zone de relaxare pentru salariati

Amplasat in inima Covent Garden-ului, noul sediu Google se distinge prin ambientul de lucru nonconformist, care urmareste integrarea locurilor de munca efective in veritabile zone de relaxare pentru salariati.

Mobilierul include canapele si fotolii confortabile, dotate cu perne pufoase, in tesaturi viu colorate, cu o atentie deosebita acordata functionalitatii si ergonomiei deopotriva, fara a neglija bunul gust si alegerea unui design asociat unui logo de o indiscutabila celebritate.

Zone de relaxare in noul sediu Google din Londra

Acoperis ecologist, destinat gradinaritului

Sediul masoara 160 de mii de metri patrati, prezentand un scenografic acoperis de verdeata la cel de-al noualea si ultimul nivel, unde angajatii pot sa practice gradinaritul, cultivand plante decorative, legume sau verdeturi.

Produsele obtinute pot fi luate pe rand acasa si consumate, potrivit unei scheme logice cat de poate de democratica.

Salariatii pot sa-si petreaca de asemenea timpul in aer liber, la nivelul balcoanelor sau teraselor amenajate special, prezentand o bogata gama de plante decorative, vegetatie menita sa asigure intimitate si umbra deopotriva.



Interzise substantele toxice

Toate materialele utilizate la crearea sediului Google, fac parte din categoria celor inofensive pentru om, constructorul semnand un acord special de respectare a conditiei eliminarii oricaror substante nocive care sunt de regula prezente la nivelul materialelor de constructie.


Cel mai bun loc de munca din lume

Definit de cotidianul englez The Independent, "cel mai bun loc de munca din lume", noul sediu Google de la Londra constituie deja un exemplu pentru modul in care sediile companiilor pot deveni primitoare si prietenoase cu cei ce isi desfasoara activitatea in cadrul lor, precizeaza sursa.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.