12 iul. 2012

Steve Wozniak: Surface, un produs de inspiratie Steve Jobs

In cadrul conferintei de presa sustinute cu prilejul Entel Summit din Chile, Steve Wozniak a declarat ca este incantat de drumul pe care paseste in prezent Microsoft, cu dispozitivele tablet Surface, inspirate din viziunea lui Steve Jobs pentru iPhone si iPad.

Steve Wosniak
Cofondatorul Apple a promis de altfel sa achizitioneze tableta realizata de specialistii grupului din Redmond, bazata pe sistemul de operare Windows 8, pentru a evalua personal calitatea si performantele produsului, relateaza Webnews.

Wozniak a afirmat ca nu intentioneaza sa se lase influentat de recenziile publicate la nivelul site-urilor specializate, apreciind, intr-o prima faza, design-ul inovativ al celor doua modele Surface si pentru modul in care Microsoft a decis sa imbine arta cu tehnologia, urmarind acelasi concept pe care il promova si Steve Jobs.

"Sunt destul de numerosi cei ce sustin ca Microsoft nu s-a prea bucurat de succes in ultima perioada, dar Xbox, Kinect, Surface si linia Nokia Lumia bazata pe Windows 7, demonstreaza o viziune optima, aceeasi pe care o avea si Steve Jobs, urmarind convergenta intre arta si tehnologie", a explicat Wozniak, potrivit sursei citate.

Aprecierile sale nu s-au limitat insa la aceste elogii, ci s-au extins si asupra strategiei generale pe care a adoptat-o grupul din Redmond in ultima perioada: "Sunt bucuros sa constat ca Microsoft se demonstreaza o companie cu totul si cu totul improspatata - e multa vreme de cand n-am mai vazut asa ceva si-mi face placere", a subliniat Wozniak.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.