17 mai 2012

SUA - Cuba, razboiul romului Havana Club

Dincolo de dezacordurile politice dintre Statele Unite si Cuba, un nou mar al discordiei tulbura relatiile dintre cele doua natiuni: romul Havana Club.

Rom Havana Club
Apreciata bautura cubaneza a avut darul de a tensiona atmosfera, datorita unei sentinte pronuntata recent de catre Curtea Suprema din Statele Unite, care a negat, potrivit normelor referitoare la embargo, reinnoirea brevetului "Havana Club", solicitat de compania de stat Cubaexport, relateaza agentia italiana de presa ADN Kronos.

Havana ii acuza asadar pe americani de "furt pe fata", sustinand ca "in acest mod, Statele Unite favorizeaza multinationala americana Bacardi, care produce la randul sau, acelasi tip de bautura, in Porto Rico".

Ministerul de Externe cubanez, a emis un comunicat oficial in care se afirma in mod explicit: "Daca guvernul Statelor Unite nu va reactiona, va fi unicul responsabil pentru furtul marcii Havana Club de la proprietarul legitim al acesteia".

Sentinta care impiedica societatea Cubaexport sa reinnoiasca brevetul  inregistrat de compania cubaneza in Statele Unite in anul 1976, este considerata de guvernul de la Havana drept "dovada complicitatii Washington-ului in actiunea de expropriere a Cubei de drepturi si de marci".

In realitate, marca Havana Club se afla in centrul unei dispute care a debutat intre cele doua state inca din anii '90: marca a fost creata in Cuba in 1878 si inregistrata ulterior in ambele tari, dupa revolutia care a marcat preluarea puterii in Cuba de catre Fidel Castro, subliniaza sursa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.