11 dec. 2012

Nokia, un tatuaj pe post de sonerie telefonica


Nokia a brevetat un tatuaj in masura sa vibreze ori de cate ori propriul dispozitiv smartphone semnaleaza un apel in curs sau primirea unui mesaj, anuland astfel necesitatea clasicei alerte acustice.

Ideea, pe cat de extravaganta pe atat de provocatoare, urmareste de fapt mai mult decat propunerea unui tatuaj dedicat, tintind catre realizarea unui badge detasabil, care poate fi aplicat pe piele, obtinandu-se acelasi efect, relateaza Webnews.

Specialistii de la Nokia intentioneaza sa utilizeze aceasta tehnologie bazata de proprietatile feromagnetice ale unui anumit tip de cerneala, lucrand chiar si la crearea de efecte speciale, pentru fiecare categorie de semnale receptionate.

Potrivit sursei citate, un astfel de tatuaj ar putea permite avizarea utilizatorului chiar si in locuri sau situatii care impiedica utilizarea soneriei traditionale.

Solutia prezinta insa si anumite dezavantaje, legate de eventuala vecinatate a campurilor magnetice care-i pot influenta modul de functionare, precizeaza sursa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*Va rugam utilizati un limbaj decent. Multumim.